11717026_10153026620185669_1718897827_n

Vedeta tv Alina Laufer, care după divorțul de un cunoscut cântăreț şi-a refăcut viaţa şi trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu omul de afaceri israelian Ilan Laufer, a vizitat salina Hipocrat, situată în cartierul bucureștean Pantelimon. Alina a dorit să simtă pe propria piele beneficiile acestui loc ideal de relaxare, care oferă şi condiţii optime de salinoterapie. “M-am bucurat foarte mult să aud că există aşa ceva în Bucureşti. Ştiam de salinoterapie pentru că am mers de câteva ori cu fetiţa la Slănic Prahova. Din păcate, niciodată nu am putut să facem o cură completă, deoarece e greu să stai acolo zece zile, iar să mergi zilnic din Capitală e destul de anevoios. Aici în Bucureşti e perfect, iar din punct de vedere al condiţiilor nici nu se compară”, a afrmat Alina Laufer pentru publicația online www.iClara.ro.
Salina Hipocrat este amenajată pe o suprafaţă de 120 de metri pătraţi şi a fost construită din blocuri de sare naturală neprelucrate, precum şi cu renumita sare Himalaya, considerată cea mai pură şi sănătoasă de pe planetă. Pe lângă condiţiile de relaxare, Salina Hipocrat pune la dispoziţie diverse jocuri, internet wireless şi un spaţiu amenajat pentru copiii. “E important acest aspect, pentru că micuţii de obicei se plictisesc repede. Aşa au atenţia captată, au ce să facă şi pot urma face o cură completă. Eu am fost încântată de ce am găsit acolo şi cu siguranţă voi reveni”, a mai spus Alina Laufer, care pe perioada șederii sale în salină s-a relaxat citind ultimul număr al revistei Auto Schunn, scos de compania româno-germană la începutul verii.

11719817_10153026620315669_1022939233_n

Salinoterapia este recunoscută pentru efectele benefice pe care le are asupra organismului uman şi în special asupra aparatului respirator. Aerul bogat în săruri minerale, contribuie la eliminarea secreţiilor sinusale şi ale căilor respiratorii, oprind dezvoltarea altor infecţii, efectele curative persistând timp îndelungat. Salina artificială devine o soluţie din ce în ce mai accesată de oameni, în combaterea diverselor probleme de sănătate, ea ajutând semnificativ în probleme precum: boli respiratorii cronice (astm, bronşita cronică etc), amigdalita cronică, otite, sinuzite, faringite, laringite, rinită sau alte alergii cu simptome respiratorii, tuse provocată de fumat, infecţii respiratorii, pneumonii, oboseală cronică, rezistenţă scăzută la stress sau insomnie. Pentru rezultate stabile în timp, specialiştii recomandă cure de 10-12 şedinţe.

foto: Centrul Medical Hipocrat

LĂSAȚI UN MESAJ