10928696_10152620359565669_2125994476_n

Multipla campioană olimpică și mondială Camelia Potec, în prezent președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, este profund impresionată de drama unei fetițe de 13 ani, diagnosticată cu cancer la picioare.  În urmă cu trei ani, în urma unei biopsii, micuța Andreea a fost diagnosticată cu cancer la picior pentru care a urmat un tratament cu citostatice deoarece durerile erau foarte mari. În cele din urmă s-a ajuns la amputarea piciorului. ”A plecat în sala de operaţie râzând”, a povestit tristă, mama ei.

În prezent, Andreea se comporta ca un copil normal. Face curăţenie, dansează, cântă şi mai presus de toate este câştigătoarea medaliei de aur la alergat în scaun cu rotile la Olimpiada copiilor cu dezabilităţi desfăşurată în Polonia.

Camelia Potec nu a rămas indiferentă la cazul Andreei și i-a făcut cadou micuţei un echipament sportiv dorit, format dintr-o cască specială de înot, ochelari, un tricou cu tricolorul ţării şi un abonament pe un an de zile la un bazin de înot. „Nu trebuie să uitam că speranţa şi încrederea de a merge mai departe sunt cele mai bune medicamente”, a declarat Camelia Potec în cadrul emisiunii Next Star de la postul de televiziune Antena 1. Visul Andreei este ca la următoarea ediție a Olimpiadei copiilor cu dezabilități să participe la disciplina de înot, însă cea mai mare problemă pentru familie este lipsa banilor, ce nu îi pot permite Andreei să se antreneze corespunzător.

LĂSAȚI UN MESAJ