Organizată de Adela Diaconu și ajunsă la a șaptea ediție, ”Gala Performanței și Excelenței” a reunit miercuri seară personalități de marcă din toate domeniile: sport, cultură, showbiz, televiziune, modă, afaceri, frumusețe sau artă.
Performanțele din sport au fost omagiate în prezența Ministrului Tineretului și Sportului, Marius Dunca, care i-a felicitat personal pe Octavian Bellu, Marian Drăgulescu, Camelia Potec și Gabriel Toncean pentru performanțele lor deosebite.
Octavian Bellu a fost premiat pentru întreaga sa carieră în gimnastică, fiind antrenorul cu 300 de medalii cucerite, iar Marian Drăgulescu a primit diplomă de excelență pentru promovarea sportului românesc în lume.

În timp ce campioana olimpică la înot Camelia Potec a fost desemnată ”Cel mai de succes președinte de Federație sportivă în 2017, profesorul Gabriel Toncean, președintele Federației Române de Culturism și Fitness a fost desemnat cel mai bun conducător sportiv al anului 2017. Eforturile lui Gabriel Toncean de a organiza, în premieră, în România, Campionatele Mondiale de Fitness și de a găsi sponsori pentru sportul românesc, au fost îndelung aplaudate de cei aproximativ 200 de invitați, prezenți la Gala Performanței și Excelenței, într-o atmosferă de înaltă clasă. Andreea Marin, Cătălin Botezatu, Dragoș Pătraru, Gabriel Cotabiță, Andreea Mantea, Victor Slav, Ionuț Glăvan, Bianca Drăgușanu, Diana Munteanu, Alina Almășan, Iuliana Tudor, Clara Ilie, Flavius Man (Yofi Hair Academy), Emma Zeicescu, Anamaria Prodan Reghecampf, Emma Zeicescu, Mădălin Ionescu, Florentina Mușat (redactor șef Revista Avantaje), Nicușor Stan, Irina Columbeanu, Cătălin ”Dezbrăcatu”, Adrian Mărgean, Nicolai Tand, designerul de genți Simona Lupu, Diana Bart, Alexandru Constantin, Mirela Vaida, Valentin Butnaru, Roxana Nemeș sau cântărețul Nadir s-au mai aflat pe lista premiaților galei organizate de Adela Diaconu și prezentată de omul de televiziune Filip George.

Premiile Performanței, Creativității și Excelenței reprezintă conceptul realizatoarei de televiziune Adela Diaconu, care an de an aduce recunoaștere și omagiere acelor personalități publice ce se remarcă în muzică, arte, campanii sociale și umanitare, sport, design vestimentar, beauty, media.

În cadrul Galei Performantei și Excelenței 2017 au mai fost decernate următoarele premii:

Trofeul Galei Performanței & Excelenței 2017: Simona Halep – Ambasadoarea României prin sport

Premiul de Excelenţă pentru promovarea României în Uniunea Europeană: Viorica Dăncilă

Premiul special pentru contribuţia la construirea unei lumi mai bune: Andreea Marin

Adrian Mărgean – excelență și inovație în design-ul interior

Cea mai populară vedetă TV: Iuliana Tudor

Ambasadorul României peste hotare prin fashion & lifestyle: Cătălin Botezatu

Cea mai bună emisiune de infotainment: Starea nației, cu Dragoș Pătraru

Ambasadorul iei românești: Cristina Chiriac, fondatoarea brandului ”Flori de Ie”

Alina Almășan – Premiul ”Arta Feminității” – pentru promovarea neîncetată a frumuseții și îngrijirii în România în ultimii 15 ani

Cea mai bună prezentatoare de știri: Simona Pătruleasa

Simona Lupu – inovație și design în industria marochinăriei românești

Cea mai simpatică emisiune de știri: „Perfect Imperfect“ cu Emma Zeicescu

Excelență și inovație în frumusețea și îngrijirea părului: Yofi Hair Academy

Debut scriitoricesc: Dana Săvuică

Cea mai indragita prezentatoare de știri sportive: Campioana olimpica Monica Roșu

Premiu de Excelenţă pentru contribuţia adusă muzicii româneşti: Gabriel Cotabiță

Premiul pentru promovarea si activarea patrimoniului cultural national: Uniunea Junilor din Şcheii Braşovului si Brașovul Vechi

Managerul anului 2017 in fotbal: Anamaria Prodan Reghecampf

Premiul de Excelenţă in wedding plannig: Nicuşor Stan

Cea mai distractivă și educativă emisiune: „Prietenii de la 11” cu Diana Munteanu si Florin Ristei

Premiul de Excelență pentru cel mai bun brand de încălțăminte românesc: Mineli Boutique

Cea mai frumoasa familie din showbizz: Cristina si Mădălin Ionescu

Premiul pentru eleganță în televiziune: Cristina Herea

Cel mai elegant chef: Nicolai Tand

Cel mai bun vlogger pentru copii: Irina Columbeanu

Cea mai bună emisiune de lifestyle pentru copii din România: ”Ambasad’Or Play” by Ana & Nicole Stan

Cei mai frumoși copii din România in 2017 ~ Mini Top Model: Bianca si Eric Drăghiciu

Vedeta cu cel mai citit blog de parenting din România: Ela Crăciun

Premiul pentru originalitate in muzică : Nadir

Cel mai bun conducător sportiv: Gabriel Toncean

Cel mai monden prezentator Tv: Cătălin Dezbrăcatu

Cea mai directă vedetă Tv: Mirela Vaida

Cel mai bun conținut editorial: Revista Avantaje

Cel mai bun reality-show: „Te vreau lângă mine” cu Bianca Drăgușanu

Cel mai bun debut în divertisment: „The Wall” cu Valentin Butnaru

Cel mai îndrăgit late night show: „WowBiz” cu Victor Slav & Andreea Mantea

Cea mai bună emisiune tv de reportaje: „Asta-i România!” cu Mihai Ghiță

Cel mai tare cuplu Tv: Diana Bart și Alexandru Constantin

Premiul penru TV online cu cea mai rapida ascensiune: Alexandru Răducanu

Cea mai activă solistă: Claudia Pavel

Cel mai bun designer de pret-a-porter: Nausica

Cea mai fresh vedetă a știrilor Tv: Stela Popa

Cel mai bun festival de moda din România : Bucharest Fashion Week

Cea mai atractivă interpretă: Roxana Nemeş

Cea mai suprinzătoare carte despre nutriție, „Dieta-Minune”: Anca Bejan

LĂSAȚI UN MESAJ