Vopsitul părului este una din principalele preocupări pentru femeile de pretutindeni. De multe ori, culoarea dorită nu corespunde cu aceea pe care hairstilistul o realizează și atunci apar nemulțumirile, revopsitul și în final, părul degradat și uscat de la prea multe vopsele și decolărări. De aceea, este important ca atunci când ne hotărâm să schimbăm culoarea părului, să apelăm la adevarații specialiști în domeniu, care și-au format experiența profesională la școli de prestigiu din țară și străinăâtate. Vopsitul în șuvițe este o probă exigentă pe care un hairstilist trebuie să o treacă în fața clientei sale.”Nu există culori mai mult sau mai puțin potrivite pentru colorarea în șuvițe, orice fiind permis dacă se ține cont de psihologia culorii. Bineînțeles, nu se potrivesc orice combinații și nu orice amestec este bun. Culorile se aleg de la caz la caz în funcție de creativitate, de tehnica de colorare și de psihologia culorii. Nu toate culorile merg combinate între ele și nu toate culorile dau bine împreună. Trebuie gândit dacă se merge numai pe nuanțe reci, numai pe nuanțe calde sau se combină între ele. Intercalarea culorilor calde cu cele reci trebuie făcută foarte bine ca rezultatul final să nu fie un dezastru! Dacă ești novice în colorare și nu esti sigur sau nu ai cunoștinte avansate, mergi doar pe una din variante, adică lucrezi ori numai cu culori reci ori numai cu culori calde! Atenție: verdele sau matul cum i se mai spune, este culoare rece, nu caldă sau neutră cum confunda majoritatea pentru că dupa filosofia lui Johannes Itten toate culorile secundare care conțin albastru sunt reci! Așadar, avem trei culori calde: roșu, galben, portocaliu și trei culori reci: albastru, violet, verde”, explică Teodor Boghiu, care a studiat cu traineri italieni, francezi, englezi, americani și nemți cursuri de colorare totală (păr natural, rădăcini crescute, păr alb, decolorare), de colorare parțială (care cuprinde tehnicile de șuvițe (Slice, Highlights, Singles, Convertibles) și cursuri de combinații (Comb on Colour, două tonuri de culoare, Back-to-Back).
Întrebat care sunt vedetele din străinătate și din țară cu cele mai reușite tehnici de colorare, Teodor Boghiu a arătat: “Fără doar și poate, Pink în videoclipul “Try” afișează un păr superb vopsit în șuvițe. Le apreciez mult pe Jennifer Aniston sau Jessica Alba iar din România le admir, pentru părul lor mereu bine îngrijit și nuanțat, pe Antonia, Delia sau Anna Lesko. Antonia are cel mai reușit efect ombre, iar Anna Lesko are mereu combinațiile reușite de șuvițe”, a arătat Teo Boghiu.

3. Pasul 1. Dupa o diagnoza amanuntita asupra tunsorii si a geometriei din tunsoare se face diagnoza firului de par care include : Istoria parului (culoarea sau culorile pe care le are si pe care le-a avut,implicit tehnicile de colorare facute anterior) ,densitatea ,porozitatea,analiza scalpului,elasticitatea,testarea pielii, testul de incompatibilitate, testul de pre-colorare si procentul de par alb!!!
Pasul 2. In functie de diagnoza ,de linia tunsorii si a rezultatului dorit se alege tehnica partiala de suvitare!
Pasul 3. In cazul de fata eu am ales tehnica partiala de colorare numita Slice,iar in cazul de fata  pe un par natural baza 6 am ales sa lucrez cu 3 culori: prima culoare este un blon foarte deschis baza 10 cu oxidant de 12%,a doua culoare este pudra decoloranta cu oxidant de 6% ,iar a -3a culoare este un blond inchis sau baza 6 cu reflex castaniu. Tehnica Slice presupune intercalarea unei suvite crosetate cu una slice (intreaga) foarte subire! Pe acest tip de suvita se va merge doar cu blondul pastelat!
Pasul 4. Se pregatesc foliile si se imparte parul in 6 sectiuni ca in poza alaturata.
Pasul 5. Se incepe aplicarea suvitelor,intotdeauna cu partea stanga din spate! Aveti grija ca intotdeauna prima suvita si ultimele 2 sa fie crosetate pt un look cat mai natural!
Suvitele nu se pun de la radacina ci se respecta distanta de cel putin 1 cm ca sa nu patati radacina! Sunt anumite tehnici de suvitare care aplica si la radacina. Aveti mare grija la acuratetea cu care lucrati, si la metoda de impaturit foliile ca sa nu faceti overlaping si sa patati radacinile pt ca in loc sa aveti un rezultat frumos va iesi un mareee dezastru! ( acest lucru se intampla foarte des in 90% din cazuri!). La suvitele in care folositi pudra decoloranta cu oxidantul de 6% cantitatea de produs aplicata pe suvita de par este cruciala !
Pasul 6. Intercalati culorile intre ele intotdeauna respectand ordinea pe care a-ti ales-o la inceput pt tehnica dvs !
Pasul 7. Dupa ce a-ti terminat de aplicat suvitele pe prima sectiune ,continuati si cu celelalte sectiuni ! Cararile pt aceasta tehnica sunt diagonale! Fiecare sectiune nu are mai mult de 8 mm in grosime!!! Pe partea de top suvitele se aplica de la breton spre spate!
Pasul 8. Dupa ce a-ti terminat de aplicat suvitele lasati prosusul sa actioneze dupa cum recomanda producatorul!
Pasul 9. Verificati din 5 in 5 minute!
Pasul 10. Aveti grija cum spalati suvitele ca sa nu intercalati culorile si sa nu patati restul parului!
Spor la treaba!

LĂSAȚI UN MESAJ