Aproape 45.000 de oameni au îndrăgit fotografia Antoniei de pe pagina sa de instagram în care îi mulţumea pictorului Frohlich Regian pentru un superb tablou ce o înfăţişează în toată splendoarea sa. “Îţi mulţumesc pentru acest tablou artistic minunat. Sprijin tinerii artişti”, a scris Antonia cu dedicaţie pentru tânărul pictor, născut în Germania. Pentru realizarea acestei picturi, Frohlich Regian a muncit aproximativ trei săptămâni, întinse pe o perioadă de patru luni, artistul fiind ocupat atât cu ocupaţia de student dar şi cu cea de designer interior şi exterior. “Arta capătă însemnătate abia în momentul în care este privita de un public cât mai larg și diversificat. Îi mulţumesc Antoniei că m-a ajutat la îndeplinirea acestui ţel. Şi totuși, nu e suficientă popularitatea subiectului. Pentru a putea duce la bun sfârsit o pictură de dimensiunea cum este cea a Antoniei, este nevoie de răbdare și perseverență, implicit e nevoie ca muza să fie fascinantă, frumoasă și individuală, pentru a putea dobândi motivația necesară la îndeplinirea acestui scop”, a mărturisit Frohlich Regian, care a urmat clasele primare în Germania, după care a decis să le continue în România la Liceul de Arte Plastice din Târgu Mureș. “Studiile le-am continuat la Universitatea de Artă și Design din Cluj Napoca iar acum sunt student anul 2 la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Cluj-Napoca”, spune Frohlich Regian care a început să deseneze de la vârsta de trei ani. “În perioada respectivă aveam ca și centru de interes animalele, dupa care am descoperit paleontologia și arheologia, eram foarte fascinat de egiptul antic și desenam doar lucruri legate de aceste subiecte. Dacă mă întreba cineva în acea perioadă ce profesie doresc sa aleg, raspundeam arheolog. În clasa întai am început să descopăr artiști consacrați, perioada în care am avut primele tendințe oarecum profesionale în materia de artă iar în clasa a doua am realizat prima pictură în ulei pe pânză”.

Întrebat în ce anume îşi găseşte inspiraţia, Frohlich răspunde:”Este o întrebare relativ grea. Încerc să mă îndepartez de subiectivitate, motiv pentru care mă inspir mai mult din lucrările și tehnicile artiștilor renascentiști sau adepții ai curentului baroc și romantic. Într-adevar, arta e menită de cele mai multe ori să creeze o stare, să arate ceea ce cuvintele nu mai reusesc sa exprime, însă, consider că trebuie să fie in același timp foarte clară, să nu se piardă ideea in subiectivitate. Cum cărțile șlefuiesc mintea arta e menita să educe sufletul. Am avut o perioada relativ lungă în care nu am mai pictat, iar un artist contemporan, Mike Dargas, m-a motivat să reiau pictura. Din momentul respectiv am fost extrem de atras de surrealism și hyperrealism. Să transmiți un mesaj coerent printr-o imagine nu este ușor, dar să faci asta și să creezi în același timp și o pictură hyperrealistă este cu atât mai dificil. Motiv pentru care acest aspect a devenit centrul meu de interes, pe langa lucrurile asimilate din mediul înconjurator sau interpretarea informațiilor dobândite”, a mai spus Frohlich Regian pentru publicaţia www.iClara.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ