10566000_10152251517705669_1336118523_n

În toiul verii, Mihaela Drafta pregătește colecția de modă pentru această toamnă, ce va fi disponibilă în magazinele sale din București, Târgu Mureș și Iași. Creatoarea are în plan ținute de stradă cu influențe etno și cu motive disco din anii ’80 și haine de seară cu foarte multă dantelă, paiete și broderii. Pentru această colecție, Mihaela Drafta a fost inspirată de personalitatea campioanei olimpice Camelia Potec, în prezent președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern. “O cunosc pe Camelia de foarte mult timp și întotdeaua mi-a plăcut la ea seriozitatea și ambiția cu care realizează tot ce își propune. O cosider un om care inspiră frumusețe și naturalețe iar în zona sportului nu sunt foarte multe fete care să aibă fizic și atitudine de podium. Camelia a cochetat mereu cu moda iar hainele vin minunat pe ea. Atunci când am creat multe din modelele pentru toamnă, m-am gândit la ea”, a arătat Mihaela Drafta pentru www.iClara.ro.
Întrebată ce nu ar trebui să lipsească vara aceasta din garderoba femeilor ce își doresc să fie fidele tendințelor, desginerul Mihaela Drafta a explicat faptul că bluzele și cămășile tip etno din ie purtate cu o pereche de blugi scurți sau jeans skinny constituie combinațiile perfecte pentru zilele călduroase.

explicatie foto: Alături de fratele său, Alex, Camelia Potec poartă o rochie semnată de Mihaela Drafta – foto Damian Horațiu Sultănoiu

Mihaela Drafta – foto Sergiu Ichim

LĂSAȚI UN MESAJ