”Demult nu am mai văzut un asemenea film! Nu ratați filmul ”Cei 12 invincibili! Este senzațional”, a scris frumoasa cântăreață Ianna Novac, după ce a vizionat cel mai recent lungmetraj despre războiul din Afganistan, împotriva talibanilor. Vedeta și soțul său, tenorul Octavian Dobrotă, au fost impresionați până la lacrimi de filmul ce a dezvăluint în premieră povestea adevărată a soldaților americani trimiși în Afganistan după atacul terorist orchestrat de Al-Qaeda, din 11 septembrie 2001. Plecând de lângă familiile lor pentru a lupta în situații extrem de periculoase și depășiți numeric față de către inamici, membrii echipei de elită au oferit o adevărată lecție de viață, sacrificiu și curaj.

În 2017, Armata României a participat la Masiunea NATO din Afganistan cu peste 620 de militari, iar alți 300 sunt desfășurați în alte regiuni sub comandă sau mandat NATO, UE, ONU și OSCE.
De-a lungul anilor, în timpul misiunilor externe, 28 de militari și-au pierdut viața și alți peste 180 au fost răniți.

LĂSAȚI UN MESAJ