Fondatorul companiei Auto Schunn, ce anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 36 de milioane de euro, încearcă să fie optimist în ceea ce priveşte viitorul infrastructurii rutiere a României. “Programul de Guvernare 2017-2020 a propus ca unul din cele mai importante obiective să fie realizarea Autostrăzii Est-Vest sau “Montana”, printr-o investiţie de peste 4 miliarde de euro. Sper să nu mai dureze mult până când România să aibă autostradă pe care investitorii o cer de atâta timp, în caz contrar, ţara noastră are foarte mult de pierdut. Pentru noi ar fi un avantaj imens, să străbatem într-un timp mai scurt drumurile din vest până în est sau din nord până în sudul ţării. Aştept ca actuala putere să depăşească nivelul de discuţii şi să treacă la fapte adevărate. Autostrăzile au un impact imens asupra unei economii naţionale, ele fiind baza dezvoltării mult mai rapide”, a declarat Juergen Schunn, care consideră că este un semn foarte bun faptul că Dacia este în acest moment compania cu cea mai mare cifră de afaceri din România, cu o valoare de aproximativ 4,2 miliarde de euro.

“Orice investiţie făcută în România este un semn foarte bun şi conduce la constituirea a noi locuri de muncă. Cu cât tehnologiille sunt mai complexe, cu atât mai mult va fi nevoie de oameni calificaţi, ce automat cer venituri mai mari. Acest lucru conduce la prosperitatea economică a unei ţări, la evoluţia financiară a populaţiei şi la apariţia a altor locuri de muncă“, consideră Juergen Schunn, care din 1993 este promoter al universului Mercedes-Benz prin intermediul companiei sale, Auto Schunn, ce are reprezentanţe în Arad, Deva, Suceava, Sibiu şi în Germania, la Westendorf. Modelele din gamele GLS, GLE Coupe şi S sunt cele pe care investitorul româno-german le preferă cel mai mult. “Important de reţinut este faptul că toata gama Mercedes-Benz este adaptată la cerinţele clienţilor noştri, este făcută să îi atragă şi pe cei care nu sunt familiarizaţi cu acest univers Daimler. Design-ul, fiabilitatea şi siguranţă sunt mereu la cel mai înalt nivel atunci când vine vorba de Mercedes-Benz. Deşi au trecut doar două luni din 2017, am constatat că SUV-urile sunt cele mai bine vândute maşini de către Auto Schunn în această perioadă. De altfel, având în vedere îmbunătăţirea economiilor la nivel mondial, solidarizarea creşterilor economice, prevăd o revenire şi un demers favorabil în ceea ce priveşte vânzările de maşini în 2017, mai ales că acest an a început cu creşteri considerabile în domeniul nostru. În strategia Mercedes-Benz, piaţa maşinilor electrice este un subiect foarte important, o piaţă încă la începuturi în România. Sigur, încet se crează şi infrastructura şi se vor vinde tot mai multe modele electrice, precum GLE-Plug-Inn-Hybrid, GLC-Plug-Inn Hybrid, B-Class Full Electric, E-Class Plug-Inn-Hybrid. Urmează GLC şi GLE Full Electric“, a mai spus Juergen Schunn.
În acest an, în România va avea loc lansarea modelelor E-Class All Terrain, Clasa S Facelift & Maybach Facelift, GLA Facelift, Clasa E-Coupe. AMG GT R, AMG GT Roadster & AMG GT C Roadster, Clasa E Cabrio şi mai multe modele cu angrenaj pe gaz NGCC.


Grupul de firme româno-german Auto Schunn reprezintă a treia entitate Mercedes-Benz din România din punctul de vedere al volumului de vânzări. Cifra de afaceri a companiei a fost în creştere de la an la an, mai puţin în anul 2009 când scăderile au fost semnificative. În 2016, compania Auto Schunn a atins o cifră de afaceri de aproximativ 36 milioane euro în condiţiile în care în 2015 trecuse pragul cifrei de afaceri de 29 milioane euro.

LĂSAȚI UN MESAJ