11292636_10152961425510669_1498736539_n

Sub conducerea antrenorului Florin Muşat, fost mare internaţional, echipă de polo de la Aqua Sport a făcut un pas mare înainte şi a înregistrat o premieră. Poloiştii de la Aqua Sport, cu vârste între 10 şi 14 ani, au jucat primul lor meci după regulamentul Federaţiei. Ei s-au duelat cu cei de la CSS 1 Bucureşti, pe parcursul unei partide care a avut 4 a reprize, cu câte 8 minute efectiv de joc. Mai experimentaţi şi obişnuiţi cu astfel de meciuri, cei de la CSS 1 au câştigat, dar Florin Muşat condideră că echipa sa şi-a atins scopul. “Am vrut să văd cum se comportă copii în noile condiţii de joc, pentru că până acum au jucat doar partide de câte două reprize. Sunt mulţumit de atitudinea lor, au fost receptivi la ce le-am cerut şi au rezistat bine fizic. Scorul ne-a interesat prea puţin, pentru că noi suntem la început de drum. Intenţionez să facem astfel de meciuri o dată sau de două ori pe lună, ca să ne obişnuim cu atmosfera de competiţie”, a declarat Florin Muşat, care după o carieră impresionantă ca jucător, la nivel de club şi de naţională, antrenează acum echipa de polo a clubului Aqua Sport.

LĂSAȚI UN MESAJ