11874004_10153093979745669_974962917_n

Campionul naţional, european şi mondial la Kempo, Yamato Zaharia s-a bucurat de o superbă vacanţă, alături de familia sa, într-un resort de lux din Antalya. La una dintre ieşirile în oraş, sportivul care vara aceasta a împlinit 18 ani, a avut parte de o surpriză imensă, fiind recunoscut în incinta unui mare mall. Astfel, la magazinele Cacharel şi U S Polo Assn, din “Deepo Mall”, vânzătoarele au realizat că îl au în faţă pe sportivul care cu puţin timp în urmă pozase la Bucureşti pentru reprezentanţele celor două branduri, fotografiile realizate fiind apoi distribuite în reţeaua lor de magazine. “Vânzătoarele au fost foarte încântate să îl aibă în față chiar pe campionul din fotografiile care promovau produsele magazinelor lor. Yamato s-a bucurat și el de aprecierea lor, mai ales că turcii i-au dăruit o pălărie şi o jachetă şi i-au oferit reduceri la alte produse de 60 la sută”, a povestit Amatto Zaharia, tatăl sportivului și preşedinte al Federaţiei Române de Kempo. Acesta consideră că sportul şi modellingul pot merge foarte uşor mână în mână. “Sportul te dezvoltă fizic, iar modellingul te pune în valoare. Mulţi campioni pozează pentru diferite firme”, a mai spus acesta.

foto: Georgiana Dinu/www.iClara.ro

LĂSAȚI UN MESAJ